UTC Economia de energie – Acasă și în Diasporă. Prețuri și Costuri
Inapoi la Sociale, Private si de Stat

Cauta

Economia de energie – Acasă și în Diasporă. Prețuri și Costuri Economia de energie – Acasă și în Diasporă. Prețuri și Costuri

Economia de energie în Moldova și în Diasporă. Prețuri și Costuri

by deceneu on Mon 11/28/2022 06:19 PM

Cuvinte cheie articol: Eficiența energetică - economiile de energie - comunitate
Tema: Importanța efortului comun în reducerea deficitului de energie electrică la nivel de țară
Scopul: Sensibilizarea consumatorilor casnici cu privire la importanța economisirii energiei și prezentarea bunelor practici din țările dezvoltate
Grupul țintă: Consumatorii casnici, rural/urban, vârsta 18-35 ani, ambele sexe, R. Moldova și diaspora moldovenească din străinătate

Într-adevăr situația nu este roz, iar această criză ne-a demonstrat încă odată că vechiul dicton „a nu-ți ține toate ouăle într-un singur coș”, se potrivește nu doar în privința banilor sau a investițiilor la bursă, ci cam în orice domeniu, mai ales în cel energetic și mai ales pentru Republica Moldova. Cu alte cuvinte, diversitatea este cheia spre o independență energetică dar și spre a ne asigura că asemenea crize nu se vor mai repeta.
Când s-a pornit totul? Mai țineți minte vara anului trecut, când pandemia părea să fi trecut iar restricțiile erau scoase pe un capăt? Ei bine, atunci și economia globală și-a turat motoarele, care au început a „mânca” un pic mai mult. Doar că nefiind destul, prețul resurselor energetice a zburat în sus.
Cum s-a tradus asta? Păi, pentru Europa și Moldova, a însemnat o creștere aproape de record. Războiul din Ucraina și temperaturile record din vară, seceta și scăderea capacităților de producere au dus la prețuri de până la 1.000 euro/MW. Noi, cei din RM am scăpat cumva de această situație, grație importurilor din Ucraina și de peste Nistru, la un preț relativ în decent.
Din 10 octombrie, lucrurile au luat-o pe o întorsătură dramatică, Ucraina ne-a anunțat că gata, nu mai are energie nici pentru ea, iar cei de peste Nistru, deși au, ne-au zis că nu ne dau, că și așa cică nu ne „împărțim frățește cu gazu”. Respectiv, asemeni unui bulgăre de zăpadă, am primit mai multe lovituri deodată.
Și anume: din totalul de cca. 820 MW de electricitate consumați de noi, aproape 600 sunt importați de peste Prut, la un preț care începe de la 107 euro și ajunge la 351 euro în orele de vârf, în kwh însemnând de la 1,76 lei per kWh până la 7,6 lei kWh în orele de vârf. De aici au venit și apelurile autorităților de a economisi energia electrică și de a nu o consuma în orele de vârf, ori atunci apare și deficitul, care e acoperit din contractele de avarie, care sunt și mai scumpe.
Astăzi vom discuta despre cum este perceput efortul comun de a economisi energia electrică și dacă în general, asta înseamnă o schimbare majoră în stilul lor de viață; dar și despre modul și căile prin care putem economisi energia electrică, astăzi, aici și acum.

[Raspunde] [In sus]

Mihaela și Francesca, Germania și Olanda

by deceneu on Mon 11/28/2022 06:22 PM

Intrucât sunteți stabilite pentru moment în diasporă și anume în Germania și Regatul Țărilor de Jos, aș vrea să ne povestiți ce presupune pentru aceste state să economisească electricitatea, ce practici observați?

- Eu am auzit mai des că germanii știu sa prevină problemele cu care se confrunta societatea si caută soluții imediate și de durata. Astfel, spre exemplu, în țara care este cel mai mare consumator de energie electrică din Europa, au fost implementate mai multe măsuri de reducere a consumului – aceasta informatie am gasit-o pe platforma Enerdata. Așadar, la Berlin deja a fost deconectat iluminatul mai multor monumente istorice, cum ar fi Porțile Branderbug, iar cu ocazia sărbătorii de Crăciun, două străzi principale nu vor mai fi iluminate de ghirlandele de Crăciun. Totodată, există și o mobilizare socială, mă refer la aceste anunțuri de prin blocuri unde se îndeamnă la utilizarea scărilor, dar și acțiunile autorităților locale, de a trece la iluminatul stradal pe bază de energie solară.
- În Olanda, problema consumului eficient și responsabil de energie nu este doar un subiect de discuție în spațiul public, este o practică implementată de mulți ani. Atât guvernul, cât și cetățenii olandezi au înțeles demult că raționalizarea consumului resurselor energetice nu este foarte important doar din punct de vedere economic, dar și din perspectiva protecției mediului înconjurător. Este bine știut faptul că Olanda este printre cele mai vulnerabile țări la schimbările climatice. Putem presupune că acest fapt, probabil este un catalizator pentru dezvoltarea și implementarea politicilor publice de raționalizare a consumului energiei, precum și a identificării surselor alternative de energie, nedăunătoare mediului.
De când m-am mutat în Olanda, acum câteva luni, am observat unele practici pe care le folosesc cetățenii olandezi pentru a reduce consumul. De exemplu, am fost surprinsă atunci când am descoperit că olandezii mențin temperatura maximă în locuințe la 18-19 grade în timpul sezonului rece și au obiceiul să oprească căldura de fiecare dată când ies din casă. De asemenea, în loc să-și încălzească casele cu gaz, ei preferă să utilizeze încălzitoare sau condiționere pentru căldură și să înlocuiască resursele naturale de energie cu surse regenerabile, precum panourile solare.

[Raspunde] [In sus]

Chelu, Moldova

by deceneu on Mon 11/28/2022 06:26 PM

În Moldova, urmărim aceleași tendințe în privința economiilor de energie? Eu de exemplu am observat că la noi în țară, oamenii au început mai mult să economisească pentru că a crescut masiv prețul la electricitate, or e greu de estimat cât de mult succes au avut și îndemnurile autorităților, spre deosebire de țările europene.

- Per total, consider că nu urmărim fidel aceleași tendințe. În mod real în capitală nu există o comunicare continuă și de masă, centralizată în care să se accentueze efortul plenar de economisire a energiei electrice, măcar la orele de vârf. Poate îmi scapă ceva, nu privesc televizorul, urmăresc media locală doar pe platformele digitale... care în mare parte subliniază importanța suportului României în dezvoltarea rezilienței energetice a RM (recent, de ex., mai multă electricitate livrată în rețelele noastre locale prin intermediul României și a capacităților ei structurale).

[Raspunde] [In sus]

Mihaela și Francesca, Germania și Olanda

by deceneu on Mon 11/28/2022 06:27 PM

- Cred că olandezii au un stil mai minimalist de viață, cel puțin așa am reușit să observ, iar a economisi nu e o problemă. Cred că e vorba de informare și educație. De exemplu, olandezii primesc sfaturi pentru a reduce costurile de la National Institute for Budget Information cum ar fi:
• Utilizațiiluminarea cu LED-uriînlocullămpilor cu incandescențăși cu halogen, deoareceacestea sunt cu până la 85% maieficiente.
• Opriți aparatele pe care nu le utilizați - acest lucru vă poate economisi până la 100 EUR pe an.
• Când ați terminat de încărcat telefonul și laptopul, nu lăsați încărcătorul în priză.
• Preferați un fierbător electric peste aragaz când fierbeți apa. Nu fierbeți mai multă apă decât aveți nevoie - aceasta economisește energie ȘI apă.
• Dezghețațialimentele din congelatorînfrigiderîn loc de cuptorul cu microunde. Frigul care se elibereazăva fi folositpentrurăcire, făcândfrigiderulsăutilizezemaipuținăenergie.

[Raspunde] [In sus]

Chelu, Moldova

by deceneu on Mon 11/28/2022 06:30 PM

- Cu câțiva ani in urmă analizând facturile la energia electrică mi-am pus întrebarea firească cum pot economisi (dar fără a-mi instala panouri solare pe casă sau fără a apela la linii de credit pe timp de iarnă, pentru gaz, lemne etc.). Am început prin a înlocui toate frigiderele vechi moștenite de la părinți cu frigidere noi cu tehnologia A++, acestea consumând de două ori mai puțin curent electric (până la 100 KW/An -+ 500 lei).
Apoi am procurat temporizatoare la prizele electrice care îmi deconectează automat frigiderele pe timp de noapte pe 4-5 ore după care le repornesc pe la 5-6 dimineața. La moment consumul electric a acestor două frigidere e sub 800 lei/an.
Important a fost că eu foarte devreme am înțeles că economia reală la electricitate, atât pe timp de vară cât și de iarnă, poate veni din izolarea termică a spațiilor pe care le dețin - vară, dacă ești într-o casă bine izolată nu mai ai nevoie de aparatele de condiționat, iar iarna când soare încă mai strălucește afară casa nu pierde atât de repede din căldura acumulată natural pe geamuri și nu trebuie să îți pornești încălzitoarele (inclusiv cele electrice, pentru picioare, pardoseli cu infra-roșu etc.).

[Raspunde] [In sus]

Mihaela și Francesca, Germania și Olanda

by deceneu on Mon 11/28/2022 06:31 PM

Dar, așa cum este orice criză, economia de resurse înseamnă că trebuie să renunțăm la ceva sau cumva să ne optimizăm consumul. De exemplu, în R. Moldova am observat că instituțiile publice, precum Guvernul sau Parlamentul, au anunțat public măsuri de economisire a electricității și chiar au raportat cu cât au reușit.

- : Olanda valorifică în mod foarte eficient resursele naturale de care dispune și condițiile sale climaterice. De exemplu, fiind o ,,Țară a Vânturilor, în februarie 2022, Guvernul olandez a anunțat că și-a mărit obiectivul eolian offshore la 21 GW până în 2030. Acest lucru ar satisface aproximativ 75% din nevoile de energie electrică ale țărilor. Prin aceasta, energia eoliană offshore aduce o contribuție importantă la atingerea obiectivului climatic sporit de 55% mai puține emisii de CO2.
De asemenea, prețurile mari pentru utilități, tot sunt un instrument pentru promovarea consumului rațional a resurselor. Astfel, prețul la gaz variază în dependență de consum. Prețul anual pentru gaz constituie 1.70 Euro, în cazul în care acesta nu depășește limita de 2000 m³. Consumul de peste 2000 m³ este taxat cu 3 Euro.
În contextul războiului din Ucraina și a crizei energetice, guvernul Olandez și-a planificat să investească și mai mult în creșterea capacității energetice a statului.

[Raspunde] [In sus]

Chelu, Moldova

by deceneu on Mon 11/28/2022 06:32 PM

- Vreau să zic că Moldova e mult mai vulnerabilă decât Olanda. Pe de o parte situația în R. Moldova este destul de gravă. Cred că cetățeanul de rând nu e conștient de mulți ani de faptul că - Republica Moldova până recent a fost țara în centrul Europei care își genera cea mai parte a energiei electrice la Cuciurgan în Transnistria prin arderea gazului rusesc, ceea ce este nesustenabil, drept vorbind, poluant și iresponsabil (în contextul dependenței totale de hidrocarburile rusești și lipsa de alternative energetice în țările vecine și sigure din Est - România, Polonia etc. Deci chiar și în timpul războiului neprovocat din Ucraina importam la greu resurse energetice atât de la Rusia condamnată penal, cât și de la Ucraina slăbită în război de acțiunile teroriste rusești din Estul Țării. Și mai dramatic colac peste pupăză, chiar dacă noi actual importăm din România, asta se face doar prin intermediul a patru linii, care tot prin Ucraina și Transnistria trec și în plus suntem în același bloc de tensiune cu Ucraina, respectiv în continuare cu riscul de a rămâne fără lumină.
Pe de altă parte, vreau să atenționez că totuși, în R. Moldova, în prezent, economisirea energiei electrice se face - consumul scăzând cu 14,25% în ultima parte a lui octombrie și începutul lui noiembrie, conform datelor oferite de Guvern, grație apelurilor insistente ale autorităților și efortului comun, dar și prețului tot mai mare, care în decurs de un an a crescut cu circa 119% pentru cei din centru și sudul țării și 91% pentru cei din nord, începând de la data de 2 noiembrie. Iar asta cu aplicarea soluțiilor concrete de tip aici-și-acum, adică mai un bec stins, mai un aparat electrocasnic scos din priză, mai o scară în loc de lift etc.

[Raspunde] [In sus]

Mihaela și Francesca, Germania și Olanda

by deceneu on Mon 11/28/2022 06:32 PM

- Colegi, eu cred ca, noi omitem un factor primordial cum este educatia. Hai sa va zic despre un proiect care mi-a placut foarte mult aici in Germania si anume - Proiectul Half-Half. Acesta a venit ca raspuns la cererea cetatenilor dar si Promisiunea Guvernului la Summitul pentru clima ca va reduce impactul Germaniei (care are economia dezvoltata in special datorita industriei grele) asupra mediului. Astfel in anul scolar 2018-2019, 14 scoli din Leipzic au fost motivate să economisească energie în viața de zi cu zi a școlii prin schimbarea comportamentului utilizatorilor (adica a elevilor). Prin campanii educaționale, evenimente și măsuri, utilizatorii sunt informați despre utilizarea durabilă a energiei și resurselor.
Proiectul „Half-Half” motivează elevii și profesorii să se ocupe de procesele schimbărilor climatice și să caute modalități de a reduce amprenta ecologică a propriei școli. Prin proiect, școlile economisesc energie prin schimbarea comportamentului utilizatorilor și primesc un bonus pentru angajamentul lor. Astfel in primul an s-a generat o economie de 40000 EURO
Principiul „halbe-halbe” este simplu: toți cei implicați în viața școlară de zi cu zi (copii și adulți) acordă atenție utilizării economice a căldurii, luminii și electricității în funcție de posibilitățile și abilitățile lor.
La sfârșitul fiecărui an școlar, institutiile educationale implicate în proiect sunt răsplătite cu bani cash pentru eforturile depuse: primesc un bonus, alcătuit dintr-o componentă pentru economisirea consumului și una pentru activitățile desfășurate, pe care o pot folosi în mod liber pentru modernizarea scolii si metodelor de invatare.

[Raspunde] [In sus]

Chelu, Moldova

by deceneu on Mon 11/28/2022 06:33 PM

- Cred că toti acesti factori trebuie luati in consideratie. Adevărul este că a economisi electricitate în actualele condiții, nu este atât de greu. Fiecare putem stinge unul sau două becuri, scoate din priză unul sau două aparate, dar adevărul este că diferența pe care o dorim noi, adică mai puțin deficit de energie, respectiv mai puțină electricitate cumpărată la sute de euro MW, se va produce atunci când asta se va face casă cu casă, cartier cu cartier. Doar așa vom putea evita situația în care va trebui să revenim la măsuri cu adevărat drastice, de genul sistării pe câteva ore a iluminatului stradal sau mai rău, a unor deconectări programate pe zi.

[Raspunde] [In sus]

Economia de energie – Acasă și în Diasporă. Prețuri și Costuri

Preturi si Costuri in Moldova

Logare / Inregistrare

Materiale consumabile /bandaje
Animale vii si produse
Plante, fructe si legume
Uleiuri si esente in Chisinau
Sociale, Private si de Stat
Medicamente si leacuri UE/FDA
Purificatoare-ionizatoare de aer
Preparate pentru slabire - Lida
Purificatoare-ionizatoare de apa
Nitrat-testere si indicatoare
Lampi de cuart - ultraviolet
Lampi de sare in Chisinau
Inhalatoare si nebulizatoare
Dispozitive ortopedice - Dr Disk
Borcane pentru masaj - Haci
Blocuri si caramizi de sare Eco
Aparate darsonval - Ultratech
Aparate cu ultrasunet - Reton
Aparate cosmetice - Gezatone
Aparate electroforeza-ionoforeza
Aparate de terapie cuantica
Aparate vibroacustice - Vitafon
Aparate de magnetoterapie
Dispozitive electronice speciale
Crazy Ideas Studio Moldova
Standarde in lumea mare
Mediul inconjurator si noi
Deseurile si gestiunea lor
Dezvoltarea durabila
WaterTest Complete in Moldova

Site Index

Ecotester Soex Nitrat-tester

Ionizator Turbo-Plus 2009